Înfiinţarea primei Biserici Metodiste Unite din România

John-WesleyÎn data de 4 septembrie 2011, Biserica Calea Credinţei a devenit prima Biserică Metodistă Unită din România, aceasta după o lungă colaborare cu partenerii metodişti (peste 10 ani), urmată de o colaborare oficială cu biserica metodistă şi apoi de oferta primită din partea Episcopiei Metodiste pe Europa Centrală şi de Sud de a face parte din această denominaţiune evanghelică, care la nivel mondial numără peste 13 milioane de membri.
Unul din scopurile principale ale bisericii este: trăirea în unitate cu celelalte denominaţiuni.
Biserica Metodistă Unită este deschisă pentru a sprijini trupul mare al lui Hristos, incluzând diversitatea denominaţiunilor lui. Credem că noi toţi, creştinii, trebuie să fim uniţi atât la nivel local, naţional, cât şi internaţional cu scopul de a extinde împărăţia lui Dumnezeu.
Rugăciunea noastră şi dorinţa noastră este aceea a lui Isus Hristos, dorinţă pe care a comunicat-o ucenicilor săi:

“Şi le-a zis: “Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.”” - Luca 10:2

Biserica noastră este un loc din care se ridică lucrători ai secerişului, la fel ca şi din celelalte culte din România. Dumnezeu îşi are lucrătorii săi în fiecare denominaţiune din această ţară, dintre cei care cred şi respectă cu stricteţe crezul nicenian.

comunicat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>