Moștenirea teologică lasată de John Wesley

John-WesleyhdWesley și primii metodiștii au fost în mod deosebit preocupați de a invita oamenii să experimenteze harul lui Dumnezeu și să crească în cunoașterea și iubirea lor de Dumnezeu printr-o viață creștină disciplinată. Au pus accentul în primul rând pe viața creștină, pe a-și pune credința și dragostea în acțiune. Acest accent pe ceea ce Wesley a numit “divinitatea practică” continuă să fie un semn distinctiv al metodismului unit până astăzi.

Forma distinctivă a patrimoniului nostru teologic poate fi văzută nu numai în acest accent pus pe trăirea vieții creștine, dar și în înțelegerea distinctivă a lui Wesley cu privire la harul mântuitor al lui Dumnezeu. Deși Wesley a împărtășit cu mulți alți creștini o credință în mântuirea prin har, el le-a combinat într-un mod puternic, pentru a accentua în mod distinctiv trăirea vieții creștine abundente.

Harul

Harul este esențial pentru înțelegerea credinței și vieții creștine.

Harul poate fi definit ca iubirea și mila pe care ni le-a dat Dumnezeu – pentru că El vrea ca noi să le avem, nu pentru că am fi făcut noi ceva ca să le merităm. Citim în Epistola către Efeseni: “Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință, și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu – nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni “(Efeseni 2: 8-9).

Moștenirea noastră metodistă unită își are rădăcinile într-o înțelegere adâncă și profundă a harului lui Dumnezeu. Acest har incredibil emană din marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi. A trebuit să memorați Ioan 3:16 la școala de duminică, atunci când erați copii? Există un motiv bun pentru asta. Acest verset rezumă întreaga Evanghelie: Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Capacitatea de a rememora dragostea lui Dumnezeu și darul lui Dumnezeu în Iisus Hristos este o resursă bogată pentru teologie și credință.” 1

John Wesley, fondatorul mișcării metodiste, a descris harul lui Dumnezeu manifestat în trei moduri:
• harul premergător
• harul care justifică
• harul sfințitor

Harul premergător

Wesley a înțeles harul ca prezența activă a lui Dumnezeu în viețile noastre. Această prezență nu este dependentă de acțiunile umane sau răspunsul omului. Ea este un cadou – un cadou mereu disponibil, dar care poate fi refuzat.

Harul lui Dumnezeu stârnește în noi dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu și ne împuternicește să răspundem invitației lui Dumnezeu de a fi în relație cu El. Harul lui Dumnezeu ne permite să discernem diferențe între bine și rău și face posibil ca noi să alegem binele…

Dumnezeu ia inițiativa în relația cu umanitatea. Nu trebuie să cerșim sau să implorăm pentru a obține dragostea și harul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne caută în mod activ! 1

Harul care justifică

Pavel a scris bisericii din Corint: În Hristos, Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor (2 Corinteni 5:19). Și în Epistola sa către creștinii romani, Pavel a scris: Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

Aceste versete demonstrează harul lui Dumnezeu care justifică. Ele vorbesc despre reconciliere, iertare, și restaurare. Prin lucrarea lui Dumnezeu în Hristos, păcatele noastre sunt iertate și relația noastră cu Dumnezeu este restabilită. Potrivit lui John Wesley, fondatorul mișcării metodiste, chipul lui Dumnezeu – care a fost distorsionat de păcat – este reînnoit în noi prin moartea lui Hristos.

Din nou, această dimensiune a harului lui Dumnezeu este un dar. Doar harul lui Dumnezeu ne aduce într-o relație cu Dumnezeu. Nu trebuie să ne dăm peste cap cu scopul de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a fi iubiți de El. Dumnezeu a acționat în Iisus Hristos. Trebuie doar să răspundem în credință. 1

Acest proces al mântuirii implică o schimbare în noi pe care o numim convertire. Convertirea este o întoarcere, o lăsare în urmă a unei direcții pentru a o apuca pe alta. Aceasta poate fi bruscă și dramatică sau treptată și cumulativă. Dar, în orice caz, ea reprezintă un nou început. Urmărind cuvintele lui Iisus către Nicodim: “Trebuie să te naști din nou” (Ioan 3:7), vorbim de această convertire ca despre o renaștere, o viață nouă în Hristos sau regenerare.

Urmându-i pe Pavel și Luther, John Wesley a numit acest proces justificare. Justificarea este ceea ce se întâmplă atunci când creștinii abandonează toate aceste încercări zadarnice de a se îndreptăți în fața lui Dumnezeu, de a fi văzuți ca “drepți” în ochii Lui prin intermediul practicilor religioase și morale. Este un moment în care “harul justificator” al lui Dumnezeu este experimentat și acceptat, un moment al iertării, al păcii, al bucuriei și al dragostei înnoite. Cu adevărat suntem justificați prin harul lui Dumnezeu, prin credință.

Justificarea este, de asemenea, o perioadă de pocăință – întoarcerea de la comportamente înrădăcinate în păcat înspre acțiunile care exprimă dragostea lui Dumnezeu. În acest convertire ne putem aștepta să primim asigurarea mântuirii noastre actuale prin Duhul Sfânt care mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:16).2

Harul sfințitor

Mântuirea nu este un eveniment static, limitat la un singur moment în viață. Este o experiență continuă a prezenței pline de har a lui Dumnezeu, care ne transformă în ceea ce Dumnezeu dorește să fim. John Wesley a descris această dimensiune a harului lui Dumnezeu ca sanctificare sau sfințire.1

Prin harul sfințitor al lui Dumnezeu, noi creștem și ne maturizăm în capacitatea noastră de a trăi cum a trăit Iisus. Pe măsură ce ne rugăm, studiem Scripturile, postim, ne închinăm și suntem în părtășie cu alți creștini, ne adâncim în cunoștința de Dumnezeu și dragostea noastră pentru El. Pe măsiră ce răspundem cu compasiune nevoilor umane și lucrăm pentru înfăptuirea dreptății în comunitățile noastre, ne consolidăm capacitatea de a ne iubi aproapele. Gândurile și motivele noastre interioare, precum și acțiunile și comportamentul noastru exterior se aliniază la voia lui Dumnezeu și mărturisesc despre comuniunea noastră cu Dumnezeu.1

Trebuie să perseverăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe calea sfințirii spre perfecțiune. Prin perfecțiune, Wesley nu a intenționat să afirme că nu vom face greșeli sau nu vom avea slăbiciuni. Mai degrabă, el a înțeles că acesta este un proces continuu de a fi făcuți desăvârșiți în dragostea noastră față de Dumnezeu și de aproapele nostru, și de îndepărtare a dorinței noastre de a păcătui. 3

Credința și faptele bune

Metodiștii Uniți insistă asupra faptului că credința și faptele bune merg mână-n mână. Ceea ce credem trebuie să fie confirmat de ceea ce facem. Mântuirea personală trebuie să fie exprimată prin lucrarea și misiunea noastră în lume. Noi credem că doctrina creștină și etica creștină sunt inseparabile, că credința ar trebui să îndemne la slujire. Integrarea pietății personală și a sfințeniei în societate a fost și continuă să fie un semn distinctiv al tradiției noastre. Noi afirmăm preceptul biblic conform căruia credinţa, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi (Iacov 2:17).4

Misiunea și slujirea

Datorită a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, noi ne dăruim Lui printr-o viață de slujire. Ca ucenici, devenim participanți activi la ceea ce face Dumnezeu în lume, prin misiune și slujire. Iubirea lui Dumnezeu este întotdeauna legată de iubirea aproapelui nostru și de un angajament plin de pasiune de a căuta dreptatea și reînnoirea lumii.

Hrana spirituală și misiunea Bisericii

Pentru Wesley, nu a existat nici o religie în afară de cea socială, nicio altă sfințenie decât cea în strânsă legătură cu societatea. Cu alte cuvinte, credința include întotdeauna o dimensiune socială. Nimeni nu poate fi un creștin solitar. Pe măsură ce creștem în credință prin participarea noastră în comunitatea bisericii, suntem, de asemenea, hrăniți și echipați pentru misiunea și slujirea în lume.

„Din vremea lui Wesley până în prezent, metodismul a încercat să fie atât o comunitate care să ofere hrană spirituală, cât și o comunitate slujitoare. Membrii societăților metodiste și ai întâlnirilor de clasă s-au adunat pentru hrana spirituală personală prin dărnicia față de săraci, vizitarea celor închiși și spre a lucra pentru dreptate și pace în comunitate. Ei au căutat nu doar să primească plinătatea harului lui Dumnezeu pentru ei înșiși; ci… și-au găsit motivul existenței în “reformarea națiunii … și ca să răspândească sfințenia potrivit Scripturii în întreaga țară.” 3

 

Traducere în limba română: Diana Georgescu

 

1 Extras din Teachers as Spiritual Leaders and Theologians. 2 Extras din “The United Methodist Member’s Handbook,” George E. Koehler (Discipleship Resources, 2006), pp. 78-79. Folosit cu permisiune.

3 Extras din “Who Are We? Doctrine, Ministry, and the Mission of The United Methodist Church, Revised Leader’s Guide,” Kenneth L. Carder (Cokesbury, 2001), p. 46. Folosit cu permisiune.

4 Extras din “The United Methodist Primer, 2005 Revised Edition,” Chester E. Custer (Discipleship Resources, 2005); p. 59.

sursa: http://www.umc.org/what-we-believe/our-wesleyan-heritage

articol

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>