Mișcarea metodistă

John Wesley

fondatorul mişcării metodiste

"(c)John Wesley s-a născut în Epworth, Linconshire, Anglia, într-o familie de credincioşi, tatăl său slujind ca preot anglican. Mama lui, Susana Wesley, a contribuit la buna educaţie a copiilor ei, dar în mod special în domeniul credinţei, aceasta obişnuind să organizeze întâlniri ale credincioşilor în casa ei, întâlniri care ajungeau să numere până la 200 de oameni. John Wesley a crescut în această atmosferă în care exista o preocupare reală cu privire la cunoaşterea şi căutarea lui Dumnezeu.

La vârsta de 5 ani a fost salvat dintr-un incendiu, chiar înainte ca tavanul cuprins de flăcări să cadă peste el. Minunea a lăsat în viaţa sa o amprentă a harului lui Dumnezeu, care a fost prezent acolo protejându-l.

John Wesley căuta cu toată tăria să trăiască o viaţă sfântă şi disciplinată, după standardele morale şi religioase impuse de biserică și cauta să le transmită mai departe oamenilor din jur.

În ceea ce privește educația, și-a făcut studiile la Oxford și la vârsta de 21 de ani a fost ordinat ca şi diacon. Mai apoi, la 23 de ani a fost hirotonisit ca preot în biserica anglicană. În aceeaşi perioadă a petrecut doi ani de zile ajutându-l pe tatăl său în slujirea la parohia din Epworth.

În anul 1729 s-a reîntors din locul său natal în oraşul Oxford, unde a devenit liderul unui grup de studenți înfiinţat de fratele său Charles, numit “Clubul Sfânt”. Obiectivul acestui grup era trăirea unei vieți creştine bazate pe reguli stricte în ce priveşte moralitatea, împletite cu facerea de bine (ajutorarea săracilor, prizonierilor precum şi implicarea în educarea unor copii proveniți din familii sărace). În scopul trăirii unei vieți neprihănite, membrii “Clubului Sfânt” au pus în practică și s-au ghidat după anumite metode, care erau folosite inclusiv pentru studiul Scripturii. Astfel, au fost imediat porecliţi de către ceilalţi studenţi: ”metodişti”. Această poreclă a rămas ca denumire pentru mișcarea de reformă din biserica anglicană: metodiști sau metodism.

În anul 1735 Wesley împreună cu fratele sau Charles s-a îmbarcat pe un vas care mergea spre America, în Savanah-Georgia, pentru a deveni preoţi ai noii comunităţi de credincioşi create acolo.
În călătoria pe mare, o experiență avea să-i schimbe viața. Când erau în larg, s-a declanşat o furtună, corabia fiind la un pas de naufragiere. În acest context, Wesley a simțit teamă înaintea morții, gândindu-se ce se va întâmpla cu el dacă totul se va sfârşi, dacă va ajunge în cer și dacă a făcut îndeajuns de multe fapte bune pentru a ajunge acolo.

Surprinzător, în mijlocul acestei furtuni se auzeau cântece de laudă la adresa lui Dumnezeu, cântate din inimă de către un grup de moravieni (credincioşi germani, urmași ai lui Jan Hus). Oamenii respectivi erau cuprinşi de o pace şi o linişte ce risipea gândul ameninţător al morţii.

După încetarea furtunii, Wesley a dorit să afle secretul lor, cel al lipsei fricii în faţa morţii. A discutat cu unul dintre liderii grupului, care l-a provocat pe Wesley, punându-i următoarele întrebări care aveau de-a face cu frica lui de moarte, precum: “Ai tu mărturia lăuntrică?”, “Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte împreună cu duhul tău că eşti copil al lui Dumnezeu?”, “Cunoşti dumneata pe Hristos?”, “…ştii dumneata că El te-a mântuit?”

Aceste întrebări au impactat viața lui John Wesley, care nu avea certitudinea că este mântuit de Iisus și că este o făptură nouă, născută din Dumnezeu. Motivul pentru care Wesley nu avea siguranță era pentru că lua lucrurile la nivel general și nu particular, nu simțea că jertfa lui Iisus îl include şi pe el.

Drept urmare, Wesley încerca să-şi câştige mântuirea prin fapte bune, impunându-şi reguli stricte și acte de religiozitate.

În Savanah – Georgia avut o experienţă nefericită, lucru care l-a determinat să se întoarcă în Anglia. Wesley a declarat mai târziu că iniţial crezuse că a mers pe alt continent ca să cheme oamenii la credința în Hristos, dar şi-a dat seama că el însuşi avea nevoie de acest lucru.

În data de 24 mai 1738, întors în propria ţară, a participat la o întâlnire de moravieni care avea loc pe strada Aldersgate, din Londra, unde a experimentat convertirea sa nu la o religie anume, ci la Iisus Hristos.

John Wesley a descris evenimentul în felul următor:

“În acea după-amiază am mers la o întâlnire creştină ce se ţinea pe strada Aldersgate, unde se citea un studiu biblic al Epistolei către Romani, care fusese publicat de reformatorul Martin Luther. În jurul orei 20:45, în timp ce se citea despre schimbarea pe care o face Dumnezeu în inima omului prin credinţa în Iisus Hristos, am simțit dintr-o dată o căldură foarte puternică în inima mea. Am simţit pentru prima dată că Iisus Hristos este unica soluţie a salvării mele și totodată o asigurare că El m-a scăpat de “legea păcatului şi a morţii.”

Cu alte cuvinte, John Wesley a înţeles că eforturile noastre umane, faptele bune nu ne aduc mântuirea, intrarea în Rai, ci doar credinţa că Iisus a plătit preţul pentru păcatele noastre, dându-ne dreptul să ne numim copii ai lui Dumnezeu. O viaţă trăită făcând fapte bune vine ca un rod natural al conştientizării că suntem Salvaţi prin Iisus.

Din această zonă de siguranţă Dumnezeu vrea să începem să facem fapte vrednice de chemarea noastră ca fiu şi fiică de Dumnezeu.

După această experienţă, John Wesley a fost inspirat de către un alt om al lui Dumnezeu, un evanghelist numit George Whitefield, un contemporan cu Wesley, care obişnuia să predice în aer liber, atrăgând mii şi mii de ascultători din toate clasele sociale.

Wesley i-a urmat exemplul şi a început să predice în afara bisericii, în aer liber, chemând lumea păcătoasă la cunoaşterea evangheliei.

Astfel, o mare trezire a cuprins întreaga Anglie, oamenii întorcându-se din felul de viaţă păcătos la unul care îl avea în centru pe Iisus.

Acest fenomen nu a fost lipsit de opoziţie, Wesley fiind aproape de moarte de nenumărate ori, dar de fiecare dată salvat în mod miraculos de Dumnezeu.

A început să călătorească și a devenit un mare predicator care atrăgea mulțimi extraordinar de mari, înregistrându-se până la 25.000 de participanți. Când era invitat, predica și în biserici.

Mijlocul său de transport era calul și a călătorit cca. 300.000 de kilometri, predicând mai mult de 40.000 de mesaje. El punea în centrul învăţăturilor sale Biblia, aceasta fiind Cuvântul dat de Dumnezeu omenirii și autoritatea cea mai importantă. John Wesley comunica oamenilor că au nevoie să-l cunoască pe Dumnezeu personal, nu doar să participle la serviciile bisericii tradiționale.

Era orientat în special înspre cei săraci, înspre cei marginalizați de societate și nu a vrut să formeze o nouă religie, ci doar o întoarcere la adevărurile scripturale.

Cu timpul, întălnirile metodiștilor au sporit într-o asemenea măsură, încât în anul 1778 a fost deschisă o capelă a mişcării metodiste. Wesley își îndruma credincioşii folosind trei principii fundamentale:

  1. Să nu faceţi nici un rău şi să evitaţi răul în orice formă ar fi el.
  2. Să faceţi bine în orice mod posibil, atât cât este posibil tuturor…
  3. Să ascultaţi de toate legile lui Dumnezeu.

În anul 1784 John Wesley a ordinat predicatori, oameni cu autoritatea de a administra sacramentele și acest lucru a intrat în conflict cu biserica anglicană, care susţinea că numai episcopii pot ordina noi lucrători. El s-a inspirat în ordinare din cartea Faptele Apostolilor, luând modelul bisericii primare de investire a oamenilor în lucrarea lui Dumnezeu, investire ce era bazată exculsiv pe chemarea lor personală, confirmată de Duhul Sfânt și pecetluită de binecuvântarea apostolilor.

Cu referire la practica de a investi predicatori și care nu corespundea standardelor bisericii anglicane, Wesley spunea:

“Daţi-mi 100 de oameni care nu se tem decât de păcat şi care nu doresc nimic altceva decât pe Dumnezeu şi nu mă mai frământ cu gândul dacă sunt fețe bisericești sau simpli enoriași.

Aceşti oameni vor scutura porţile iadului şi vor extinde împărăţia lui Dumnezeu pe acest pământ.”

Un alt lucru pe care Wesley îl spunea este că mântuirea este pentru toţi cei care cred în Iisus, nu doar pentru anumiţi oameni. Prin aceasta s-a opus ideii de predestinare propagate de către doctrina calvinistă.

Un alt lucru de o importanță deosebită pe care l-a făcut Wesley a fost să se opună comerţului cu sclavi din acea vreme, încercând abolirea lui. Cu privire la sclavie a declarat:

“Libertatea aparține fiecărui om. Atât timp cât ființa umană respiră aerul atât de vital, nici o lege nu poate să priveze fiinţa umană de drepturile naturale.”

În anul 1791 John Wesley a murit în locuinţa sa din Londra, la vârsta de 87 de ani. În jurul patului lui se aflau cei apropiaţi cărora cuprinzându-le mâna le-a spus:

“Rămas bun, rămas bun!”, iar înainte de a-şi da ultima suflare şi-a ridicat mâinile şi a rostit: “Cel mai bun lucru dintre toate este că Dumnezeu este cu noi.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>